Bugetul comunei a fost aprobat!

Fiecare proiect pe care reușim să-l punem în practică la nivelul comunei reprezintă un plus pentru comunitatea noastră locală. Nu este ușor să găsim resursele financiare de care am avea nevoie pentru implementarea tuturor investițiilor pe care le dorim cu toții realizate în comună, ceea ce face ca modernizarea comunei să o putem desfășura doar gradual, an de an.

După cum puteți constata și anul acesta avem proiecte de investiții derulate și avem pregătite și alte investiții prin care să putem progresa ca și comună.

Dintre proiectele prevăzute pentru acest an pot preciaza:

-continuăm asfaltările unor noi străzi în comună. Vom începe astfel de lucrări la Satu Mare, Sânpetru German și Munar

-continuăm amenajarea de trotuare printr-un proiect pe fonduri europene pe care l-am câștigat prin GAL

-finalizăm noua grădiniță din Secusigiu pentru ca din septembrie copiii să poată învăța în această locaițe

– finalizăm lucrările de renovare a Primăriei

– am alocat sumele necesare pentru proiectare capelă la Secusigiu, unde am întâmpinat dificultăți cu proprietatea terenului

-începem renovarea școlilor și grădinițelor, proiecte pe care le-am câștigat acum 2 ani prin PNDL, dar abia anul acesta le putem demara din cauza birocrației

– cu privire la proiectul pe care l-am depus la CNI pentru finanțare construcție Cămin Cultural la Sânpetru German am primit o notificare că suntem eligibili, ceea ce este un semn bun

– avem în plan demararea unui nou proiect pentru asfaltare străzi

– de asemenea, dorim să depunem un proiect perntru obținere finanțare pentru branșamentele la rețeaua de apă

Așadar, avem și pentru acest an o serie de proiecte pe care le urmărim pentru asigurarea unui grafic constant de investiții publice.

Cu privire la acest lucru, bugetul comunei a fost aprobat și astfel, putem începe derularea investițiilor preconizate.

Singura problemă care mă ne-mulțumește este legată de faptul că Guvernul a aruncat pe spatele Primăriei plata asistenților personali, respectiv ajutoarele sociale care până acum se plăteau de la bugetul de stat. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că Guvernul se laudă cu ajutoare sociale pe care le dă în stânga și dreapta, dar ne oligă pe noi- Primăria-să le plătim din banii comunei. Pentru Secusigiu acest lucru înseamnă o cheltuială de peste 20 miliarde lei vechi. Enorm! Cu acești bani puteam asfalta noi străzi în comună! Dar nu, în loc să facem investiții pentru comunitatea locală, prin voia Guvernului trebuie să plătim noi, din buzunarul comunei, implicit al cetățenilor noștri, al comunității, sumele acestea sociale. Guvernul nu mai dă acești bani, nu-și mai asumă plățile!

Trecând însă și peste această problemă, noi trebuie să mergem mai departe, fiindcă nu avem ce face. Cam așa stau lucrurile.

Vă transmit gândurile mele bune și vă aștept să ne petrecem la sărbătoarea „Fiii Satului” din Secusigiu și la serbarea câmpenească din Sânpetru German. Până atunci, toate cele bune.

Primar Cheșa Ilie

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.