Archive for the ‘VIATA RELIGIOASĂ’ Category

Hramul Bisericii Ortodoxe „Sfântul Gheorghe” din Secusigiu

Pe data de 23 aprilie, Biserica Ortodoxă din Secusigiu și-a sărbătorit Hramul – Sfântul Gheorghe. Sărbătoarea a început încă de dimineață prin liturghia oficiată de preotul paroh Horia Ștefan împreună cu preoții invitați anume la acest prilej de sărbătoare pentru biserică.  La slujba specifică, dedicată hramului bisericii, au participat credincioșii din Secusigiu, dar și invitați […]

CERC PASTORAL-MISIONAR ÎN PAROHIA MUNAR

Preoții aparținători cercului pastoral-misionar nr. 5 – Vinga, coordonat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, de către părintele Horia Ștefan, s-au întrunit duminică, 11 februarie, în parohia cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” – Munar, Protopopiatul Arad.

Se apropie Marea Sărbătoare a Nașterii Mântuitorului

Niciodată omenirea n-a avut o zi de bucurie atât de mare ca cea adusă de ziua când se împlinește ceea ce Arhanghelul Gavril a vestit Mariei din Nazaretul Galileii că va naște fiu! În această zi se bucură toți fii strămoșilor noștri, Adam și Eva, deoarece astăzi a răsărit soarele dreptății pentru lumea păcătoasă; este […]

Suntem în Postul Nașterii Mântuitorului

Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Domnului începe la 15 noiembrie şi ţine până la 24 decembrie. El a fost instituit în secolele IV-V, deci mai târziu decât Postul Paştelui. Este un post al pocăinţei, fără a exista în perioada lui slujbe speciale, cum există în perioada Postului Paştelui, Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Noi am obişnuit […]

Hramul Bisericii Ortodoxe Sârbe din Satu Mare

Cel mai important moment din luna precedentă al comunității ortodoxe sârbe din Satu Mare a fost reprezentat de Hramul Bisericii. Această însemnată sărbătoare, Hramul Bisericii Ortodoxe sârbe din Satu Mare, vine ca o continuare a tradiției comunității de cinstire și prețuire a bisericii, cu respectarea întocmai a datinilor strămoșești. Având Hramul „Reînoirea Hramului Sfântului Mare […]

Hramul Bisericii Ortodoxe din Satu Mare

Ca în fiecare an, pe data de 26 octombrie, Biserica Ortodoxă din Satu Mare își serbează Hramul, acesta fiind „Sfântul mare mucenic Dimitrie ,Izvorâtorul de Mir”. Sărbătoarea, de mare însemnătate pentru comunitatea ortodăxă din Satu Mare, aduce cu ea bucurie în inimile tuturor credincioșilor, preotul paroh Vornicu Ioan,  oficiind slujba liturgică după toate canoanele bisericești.

Sărbătorile lunii octombrie: Sfântul Mare Mucenic Dumitru

Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir este prăznuit de către Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 26 octombrie. Acesta a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximilian Galeriu, împăraţi faimoşi ai Imperiului Roman. Dimitrie era fiul voievodului din cetatea Tesalonicului. Acesta a fost botezat în taină, părinţii săi temându-se de ceea ce ar fi […]

Mânăstirea de la Bezdin și-a sărbătorit Hramul

În fiecare an, Mănăstirea de la Bezdin își sărbătorește Hramul, care este Sfânta Marie pe rit vechi. Cu acest prilej toată lumea este invitată la mănăstire pentru a-și găsi liniștea sufletească în prezența preoților chemați să oficieze Sfânta Liturghie. Anul acesta Hramului Mânăstirii, s-a serbat duminică 3 septembrie.

Sărbătorile lunii iulie: 20 iulie – Sfântul Ilie

La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie, Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul si marele Proroc Ilie, înger întrupat în carne ce […]

Hramul Bisericii Ortodoxe din Sânpetru German

Hramul Bisericii Ortodoxe din Sânpetru German reprezintă un eveniment deosebit, care la fel ca și hramurile celorlalte biserici ortodoxe din comună fac parte din istoria comunei, fiind tradiții reprezentative pentru comuna Secusigiu. Este frumos să vedem aceste sărbători și astăzi, lucru ce arată existența unei cinstiri a Bisericii, ca instituție de bază și centrală a […]