Colțul fermierului: CULTURA LUCERNEI!

lucernaLucerna este planta cu cea mai mare valoare biologică din grupa furajelor voluminoase şi depăşeşte, sub acest aspect, majoritatea concentratelor (sub aspectul calităţii proteinei şi sărurilor minerale, îndeosebi). Poate fi utilizată sub formă de masă verde şi poate fi preparată sub toate formele de furaj (fân. semisiloz. semifân, siloz, făină, granule, brichete, extracte) şi se poate administra, cu rezultate bune. la toate speciile şi aproape la toate categoriile de animale. Toate aceste calităţi au adus lucernei şi denumirea de „regina plantelor furajere”.
Lucerna se cultivă, în lume. de peste 3300 de ani; în România, este cultivată din anul 1780, în Banat şi Transilvania, şi din 1800. în celelalte zone ale ţării. Este răspândită pe tot globul datorită calităţilor nutritive şi rezistenţei bune la factorii nefavorabili de mediu.
Solurile cu reacţie alcalină şi slab acidă, permeabile şi profunde, cu textură mijlocie spre uşoară, cu conţinut mai mic de 35% argilă, care se lucrează uşor, fertile, cu capacitate bună de reţinere a apei, care nu fac crustă puternică, bogate în humus, bine aprovizionate cu fosfor, calciu, azot şi potasiu, constituie mediul ideal pentru cultura lucernei.
Lucerna are putere mare de acomodare şi aclimatizare la condiţii ecologice dintre cele mai diferite, dar minusul sau minusurile de condiţii favorabile influenţează direct proporţional, nivelul şi calitatea producţiei.
Solurile argiloase (cu peste 45% argilă) sunt mai puţin favorabile din cauză că sunt greu permeabile şi, în timpul secetei, formează crustă puternică şi crăpături adânci. Pe aceste soluri se poate cultiva lucerna, cu rezultate mulţumitoare, dacă sunt bine lucrate, dacă se foloseşte gunoiul de grajd şi amendamentele calcaroase, dacă se drenează excesul de apă şi dacă se distruge hardpanul. Nivelul optim al apei freatice este situat la doi metri; dacă acesta este mai mic de un metru, devine dăunător plantelor de lucerna. Necesarul de apă al lucernei este asigurat, în proporţie de 32%, din straturile mai adânci de 90 cm ale solului. Băltirea apei are efect negativ, accentuat, asupra calităţii şi cantităţii producţiei. Lucerna se cultivă foarte bine pe cernoziomuri; se comportă bine şi pe solurile brune. In regim de cultură irigată, producţiile cele mai mari se obţin tot pe cernoziomuri şi soluri brune; producţii bune se obţin şi pe solurile podzolite şi aluvionare.
Apa necesară germinării seminţelor reprezintă 56% din greutatea acestora. în cultură, lucerna este rezistentă la secetă datorită faptului că planta are posibilitatea de a-şi reia partea vegetativă aeriană în funcţie de apa existentă în sol; la umidităţi foarte scăzute, sistemul vegetativ se reduce accentuat, chiar la nivelul mugurilor dorminzi. Lucerna este o plantă mare consumatoare de apă; producţiile mari sunt condiţionate de existenţa apei pe tot parcursul perioadei de vegetaţie şi se dezvoltă bine în zonele cu precipitaţii anuale de 550-600 mm. cu repartiţie cât mai apropiată de cea uniformă.
Temperatura minimă de încolţire a seminţelor este de PC, cea maximă este de 37°C. Producţiile mari se realizează la temperatura medie anuală de 9”C; pentru producerea seminţelor, aceasta este de la 10 la 10,5°C, în România. înflorirea optimă se realizează la 27”C: producţia maximă de seminţe se obţine atunci când. în perioada înfloritului, temperatura este de 24°C ziua, şi 18°C noaptea.
Temperatura de peste 30°C. asociată cu seceta, determină reduceri drastice ale producţiei de sămânţă, datorită avortului. Când semănatul se face primăvara, temperaturile de – 5°C … – 6°C distrug în totalitate plantele tinere; brumele de primăvară pot distruge 20%-30% din plantele aflate în faza dicotiledonală.
Culturile premergătoare foarte bune pentru lucerna sunt cerealele, plantele furajere anuale, cartofii, sfecla de zahăr şi floarea soarelui. Nu sunt bune premergătoa-re iarba de Sudan, hibrizii de sorg şi leguminoasele perene. In mod practic, se consideră că lucerna poate reveni după lucemă doar după 6-7 ani. datorită unor fenomene complexe, cunoscute sub denumirea de „oboseala solului”. Lucerna nu se cultivă pe terenurile unde, în ultimii 3 ani, s-au folosit ierbicide triazinice.
Pregătirea patului germinativ impune. în primul rând, arătura de calitate, efectuată vara sau toamna, în funcţie de perioada de semănat. Adâncimea arăturii diferă, după tipul de sol şi de plantă premergătoare, fiind de 20-25 cm, cu răsturnarea bună a brazdelor şi incorporarea completă a resturilor vegetale. Există situaţii când este necesară arătura foarte adâncă sau afânarea fără întoarcerea brazdei, la adâncimi de 50-70 cm; aceste lucrări sunt foarte benefice pentru producţie, determinând sporuri de peste 40%, dar sunt foarte scumpe, motiv pentru care se impune consultarea unui specialist pentru fiecare caz, în parte. în continuare, se fac toate lucrările necesare pentru mărunţirea bulgărilor mari şi nivelarea solului, în funcţie de particularităţile fiecărei parcele, dar numai atunci când solul este zvântat. în primăvară, se continuă lucrările de mărunţire ale solului, care trebuie să arate, potrivit aprecierii cultivatorilor, ca macul.
Tăvălugitul se face doar atunci când nu există suficientă apă în sol, pentru răsărire, la adâncimea de 4-8 cm.
Semănatul se poate face vara, în condiţii de irigare, şi primăvara. Pentru Banat, intră în discuţie doar semănatul timpuriu de primăvară, imediat după ce se poate intra în câmp. Temperatura necesară în sol este de 4-5°C, la adâncimea de semănat, adică la 2-2,5 cm. Aceste condiţii sunt întrunite, de regulă, în luna martie, în mod experimental, în Banatul de câmpie, s-a semănat în 8 februarie, cu rezultate excepţionale, dar există riscul îngheţurilor puternice târzii, după răsărirea plantelor, întârzierea semănatului determină scăderi mari de producţie, de peste 2 tone fân/hectar/an, adică de aproape 10 tone ciclul de cultură de 4 ani. Date fiind preţul mare al seminţelor şi longevitatea culturii, se impune doar utilizarea sămânţei certificate.
Cantitatea optimă de sămânţă este 18-20kg/ha, în funcţie de calitatea patului germinativ, de încadrarea în termenul optim de semănat, umiditatea solului şi tipul de sol (la cele grele, cantitatea de sămânţă este mai mare). Depăşirea termenului optim impune mărirea cu 15-20% a cantităţii de sămânţă. Normele de semănat mari nu sunt acoperitoare prin producţie, determinând chiar scăderea acesteia.
Semănatul în amestec cu golomăţul (75% lucerna + 25% golomăţ) conduce la sporirea producţiei cu 20-24%.
Semănatul se face pe rânduri, la 12-13 cm; pentru amestecurile destinate păşunatului, distanţa dintre rânduri se reduce la 7-8 cm.
După semănat, sau concomitent, lucrarea cu un tăvălug uşor asigură contactul optim al seminţelor cu solul şi răsărirea rapidă şi uniformă, la 10-12 zile.
Efectul îngrăşămintelor şi  amendamentelor este diferit la lucerna în funcţie de tipul îngrăşământului, momentul aplicării, tipul de sol, rezerva de apă, precipitaţii şi stadiul de vegetaţie. Producţia proprie de azot simbiotic este echivalentă cu azotatul de amoniu comercial, în cantitate de 45-300 kg/ha/an. îngrăşămintele chimice cu azot nu sunt indicate pe solurile bogate în humus; se pot administra pe celelalte soluri, în cantitate de 30-35 kg substanţă activă (SA)/ha la desprimăvărare şi cu 2-3 săptămâni înainte de semănat, în ambele cazuri, pe solul îngheţat, în cazul amestecului de lucerna + golomăţ, 60 kg azot SA aduce un plus de producţie de până la 13%.
îngrăşămintele fosfatice se aplică în doză orientativă de 60-80 kg SA/ha/an, pe solurile aluvionare şi brune şi 100-110 kg SA/ha/an, pe solurile acide, amendate şi permeabile; se aplică sub brazdă, la înfiinţarea culturii şi pe cuvertură în restul timpului.
îngrăşămintele potasice se administrează, iniţial, sub arătură şi pe cuvertură, iarna, în anii următori, cu precădere pe solurile acide, amendate, deoarece celelalte tipuri de sol conţin suficient potasiu.
Gunoiul de grajd, 40 t/ha, aduce un spor de producţie de până la 100% pe solurile acide; pe celelalte soluri, efectul este mult mai mic. Gunoiul de grajd, bine fermentat, este valorificat în mod optim de lucerna; se administrează pe cuvertură, iarna, pe terenurile sărace.
Amendamentele calcaroase se aplică odată la 10-12 j ani, pe solurile acide, permeabile, în doză orientativă de 8 t/ha, care poate determina un plus de producţie de 120%. Este bine ca lucerniera să fie înfiinţată după 3-4 ani de la aplicarea amendamentelor.
Pentru stabilirea dozelor corecte de îngrăşăminte şi amendamente, este necesară cartarea agrochimică a I solurilor.
Prof. univ. dr. ing. EMIL SAS

.

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.