Festivalul ”Zilele culturii județului Arad” a poposit la Secusigiu

La Secusigiu am avut parte de o zi dedicată folclorului autentic, o zi de spectacol, joc și voie bună.

Totul s-a petrecut la Căminul Cultural din Secusigiu, unde, prin implicarea primarului Cheșa Ilie și cu sprijinul Centrului Cultural Județean, s-a desfășurat  „Festivalul Culturii Arădene”.

Spectacolul prezentat a fost unul deosebit, pe scenă, alături de interpreți cunoscuți evoluând și recent înființatul nostru ansamblu-„Sorocul”- care s-a ridicat la nivelul așteptărilor publicului. 

Tinerii din ansamblu, în aplauzele spectatorilor și sub supravegherea instructorilor, au prezentat o suită de dansuri populare autentice românești, din care nu au lipsit dansurile secusigene, continuând apoi și cu ritmurile romale. 

A fost un spectacol de zile mari, sala căminului cultural fiind arhiplină, lumea venind atât pentru a vedea ansablul „Sorocul”, cât și pentru a se bucura de un concert de muzică popullară susținut de artiștii consacrați veniți anume la Secusigiu.

Dintre acești artiști putem aminti pe Ionuț Langa, Cosmina Brădean, Alex Pop, Monica Blaga.

Spectacolul a fost prezentat de către Nicoleta Pavel, o apariție cunoscută printre secusigeni.

Vă lăsăm în compania câtorva imagini de la spectacol, concluzionând că la Secusigiu am avut un evenimnet folcloric de mare frumusețe artistică, un evenimnet la care tinerii ansamblului comunei noastre au arătat că formează un grup unit și bine pregătit. Felicitări!

 Sper din toată inima că acest spectacol a fost pe placul tuturor celor prezenți, iar programul artistic  s-a ridicat la nivelul dorințelor spectatorilor. Prin acest spectacol am încercat să avem în comună încă o manifestare culturală de anvergură înaintea zilelor de sărbătoare de la Secusigiu și Sânpetru German pe care le vom organiza luna aceasta. 

Doresc să mulțumesc Consiliului Județean Arad care a susținut acest program cultural intitulat „Zilele Culturii Arădene”, prin care am avut la Secusigiu această seară dedicată folclorului și sper ca și la anul să reușim să continuăm a aduce pe scena din Secusigiu cât mai mulți artiști consacrați.

Închei prin a mulțumi îndeosebi copiilor care formează ansamblul „Sorocul”, aceștia, împreună cu coordonatoarea Denisa Burduja reușind un spectacol deosebit, prin care comuna Secusigiu a fost promovată artistic. 

Vă felicit pe toți, precum și pe părinții care și-au trimis copiii la ansamblu, datorită lor putând avea acum o nouă formație de dansuri, renăscută din cenușă, cu care comuna Secusigiu să iasă în față pe scenele județului Arad și nu numai!

Primar Cheșa Ilie

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.