„Fiecare investiției realizată reprezintă un câștig pentru comuna Secusigiu”

Fiecare proiect pe care reușim să-l punem în practică la nivelul comunei reprezintă un plus pentru comunitatea noastră locală. Nu este ușor să găsim resursele financiare de care am avea nevoie pentru implementarea tuturor investițiilor pe care le dorim cu toții realizate în comună, ceea ce face ca modernizarea comunei să o putem desfășura doar gradual, an de an.

După cum puteți constata și anul acesta avem proiecte de investiții derulate în comună și avem pregătite și alte investiții, despre care însă vă voi informa la timpul oportun, mai precis atunci când avem sigură finanțarea necesară.

Vă transmit gândurile mele bune, vă salut cu mult respect pe toți, concetățenii mei din Secusigiu, Satu Mare, Munar și Sânpetru German, asigurându-vă că voi depune toate eforturile pentru progresul comunei noastre.

Să trăim în pace unii cu alții, să gândim pozitiv, să privim spre viitor cu optimism. 

Împreună, așa cum șade bine unei comunități locale frumoase, în care răutatea și dușmănia nu au ce căuta.

Împreună pentru comuna Secusigiu. 

Primar Cheșa Ilie

Mobilier nou la grădiniță

Construcția noii grădinițe din Secusigiu se apropie de final, ceea ce este îmbucurător, prin această investiție urmând să avem la Secusigiu o grădiniță modernă, dotată cu tot ceea ce este necesar pentru a asigura copiilor toate facilitățile necesare unei pregătiri corespunzătoare.

Investiția este realizată din fonduri obținute printr-un proiect depus de primarul Cheșa Ilie la Ministerul Educației, luna aceasta sosind și noul mobiler.

Noi cișmele amenajate

Printre lucrările întreprinse în acest an s-au numărat și cele de amenajare de noi cișmele în comună, lucru lăudabil, căci era nevoie de asigurarea accesului facil al doritorilor la sursa de apă.

Lucrările la gospodărira de apă avansează pe zi ce trece

Se lucrează intens la construcția gospodăriei de apă din Secusigiu, unde sunt prevăzute puțurile rețelei de apă, precum și camere tehnice adecvate.

După cum se vede și din imaginile surprinse la fața locului, lucrările au avansat considerabil față de luna trecută, astfel încât suntem convinși că introducerea rețelei deapă potabilă va fi finalizată anul acesta.

Iluminat public extins

S-au montat stâlpi noi de iluminat public pe toate străzile din comună unde un exista până acum această facilitate, lămpile amplasate pe acești stâpi fiind lămpi tip LED, cu consum redus de energie.

Urmează ca modernizarea ilumnatului public să continue, raporrat la resursele financiare bugetare anuale urmând a se monta gradual lămpi LED și pe stâlpii vechi de iluminat public.

Mașină nouă pentru Postul de Poliție

Cu sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție Arad s-a reușit dotarea Postului de Poliție Secusigiu cu o mașină nouă de poliție, ceea ce înseamnă că vom avea intervenții prompte la nivel de comună pe linia asigurării ordinii și liniștii publice, implicit a siguranței cetățenilor

 

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.