Întreținerea curățeniei este o responsabilitate colectivă

secusigiu VICELună de lună, insist pentru a atrage atenția cu privire la menținerea și întreținerea curățeniei în Secusigiu, Munar, Sânpetru German și Satu Mare deoarece, ca și administrație locală, depunem eforturi constante pentru asigurarea și întreținerea curățeniei, lucru pe care, sunt convins că orice cetățean de bună credință poate să-l observe în fiecare lună.
Din păcate, atragem atenția pentru a nu știu câta oară, că avem și surprize neplăcute, când unii cetățeni nu respectă normele elementare de curățenie, aruncând sau depozitând diverse deșeuri în zone nepermise.
Am evitat pe cât am putut să aplicăm sancțiuni, mergând pe considerentul că până la urmă și cei mai necivilizați, văzând eforturile depuse de noi și cetățenii gospodari care au grijă de întreținerea curățeniei, vor lua aceste exemple și se vor conforma regulilor de bună conviețuire, specifice oricărei comunități locale.
Sper ca eforturile noastre de a avea o comună curată și bine întreținută să fie apreciate de către toată lumea și de aceea, îmi doresc atăt eu, cât sunt convins că și majoritatea cetățenilor să nu mai vedem aruncate anapoda gunoaie prin șanțuri, pe pășune sau alte zone limitrofe drumurilor, ori la intrările-ieșirile din comună.
Întreținerea și menținerea cu-rățeniei este o responsabilitate colectivă a comunității, motiv pentru care reamintesc că proprietarii de case, terenuri sau spații comerciale, trebuie să întrețină proprietățile pe care le dețin cât și spațiile aflate pe domeniul public din fața proprietăților (trotuare, spații verzi, șanțuri), prin tunderea ierbii, curățarea pomilor, întreținerea șanțurilor și podețelor, adunarea deșeurilor dacă este cazul și au obligația de a nu lăsa animalele din gospodărie pe domeniul public, respectiv câini,vaci, cai și altele.
Dorim să readucem în atenția dumneavoastră necesitatea și obligația fiecăruia de a respecta normele elementare de curățenie, există un program stabilit de colectare a gunoiului menajer, iar atunci când aveți probleme în depozitarea unor anumite tipuri de gunoi rezultat din diverse activități gospodărești nu ezitați să ne cereți sprijinul.
Viceprimar
Delamarian Flavius

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.