Lucrările publice pe rol decurg conform planificării

FB_IMG_1512130630557 [800x600]Când ne referim la lucrările publice aflate în execuție în momentul de față facem referire la șantierele deschise de către administrația publică în localitățile comunei.
Astfel, gospodăria de apă din Secusigiu, respectiv în zona „Fântâna Vacilor” se lucrează de zor la amenajarea puțurilor și a facilităților aferente pentru rețeaua de apă a comunei.
Atenție! Cine va mai arunca gunoi în această zonă va fi amendat! Sancțiunile au și început pentru câțiva cetățeni!
Tot cu privire la rețeaua de apă, lucrările la rețea la Satu Mare s-au încheiat, iar acum se lucrează la aducțiunea dintre Satu Mare și Secusigiu, precum și la amenajarea canalelor la Sânpetru German.

S-au început lucrările de amenajare a zonelor piețelor din Secusigiu și Sânpetru German. Aceste zone vor fi complet modernizate, prin amenajarea de platouri pavate, alei pavate, mese pentru piețe, precum și a unor parcuri cu locuri de joacă penru copii, scuaruri pentru flori și băncuțe pentru recreere.

Cu privire la amenajarea de trotuare în comună, s-au finalizat lucrările de pavare prevăzute pentru anul acesta la Secusigiu și urmează de săptămâna viitoare să înceapă amenajarea de trotuare pavate la Satu Mare.

Și lucrările de construcție a noii grădinițe au progresat mult. Clădirea a fost finalizată pe exterior, iar acum s-a trecut la finisajele interioare. Anul următor vom avea o grădiniță nouă la Secusigiu, modernă și dotată corespunzător.

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.