Mânăstirea de la Bezdin și-a sărbătorit Hramul

man-bezdin-7

În fiecare an, Mănăstirea de la Bezdin își sărbătorește Hramul, care este Sfânta Marie pe rit vechi.
Cu acest prilej toată lumea este invitată la mănăstire pentru a-și găsi liniștea sufletească în prezența preoților chemați să oficieze Sfânta Liturghie.
Anul acesta Hramului Mânăstirii, s-a serbat duminică 3 septembrie.

Mănăstirea Bezdin
Mănăstirea închinată Praznicului Intrării în Templu a Maicii Domnului reprezintă cea mai importantă construcţie din comună. Aproximativ pe locul unde se află azi mănăstirea Bezdin în anul 1233 era o veche abaţie benedictină, Issou, distrusă de tătari în anul 1241.
Referitor la vechimea mănăstirii Bezdin,se vehiculează mai multe date. În conscripţia mănăstirilor ortodoxe din eparhia Timişorii din anul 1774, apare ca dată a întemeierii anul 1623.
În realitate mănăstrirea a fost mult mai veche. O însemnare scrisă în limba sârbă pe fila 270 a unei Psaltire(Veneţia, 1520) care a aparţinut mănăstirii, oferă o informaţie mult mai exactă: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, să se ştie de când s-a început mănăstirea Bezdin a se ocârmui, de la facerea lumii 7046, de la Naşterea lui Hristos 1539, şi s-a chemat hramul Vovodeniei Născătoarei de Dumnezeu, cu porunca lui Ioasaf Milutinovici arhimandrit şi cu ajutorul tuturor fraţilor şi creştinilor, în vremea mea, economul Leontie Bogoevici ieromonah.”
Însemnarea, care un poate fi pusă la îndoială, dezminte tradiţia orală, larg răspândite după care mănăstirea Bezdin ar fi ctitoria familiei nobiliare Jakšić (care, într-adevăr, avea în posesiune Munarul începând cu anul 1529). În realitate ea a fost construită de “obşte şi creştini.”
Totuşi, de vreme ce mănăstirea s-a ridicat pe proprietăţile Jakšićilor este de presupus că s-a făcut cu ştirea şi aprobarea lor. Se prea poate ca ei să fi donat terenul necesar, care ulterior să fi fost răscumpărat de monahi cu ajutorul credincioşilor.
În sfârşit, unele cercetări incomplete au confirmat existenţa unui strat arheologic din secolul XV în fundaţiile bisericii mănăstirii Bezdin. Este posibil ca prin această descoperire vechimea comunităţii monahale de la Bezdin să coboare spre secole mai timpurii.
Tradiţia orală spune că în prima jumătate a secolul al XVI-lea aveau loc pelerinaje la mănăstirea închinată Fecioarei Maria.
De-a lungul vremii mănăstirea a apărut în documente sub diferite denumiri :1728 – Kloster Munara; 1735 – Munarercalugerkloster; 1742 – Besdin; 1747 – Pesdin; 1753 -Peszdin; din secolul al XIX -lea – Bezdin. Denumirea în limba sârbă a fost însă din 1539 şi până în prezent: Bezdin.
Edificiul mănăstiresc
Majoritatea clădirilor mănăstirii Bezdin sunt de dată mai recentă, însă neregularităţile în dispunerea clădirilor existente şi modul în care sunt îmbinate diferitele laturi zidite sugerează existenţa mai multor etape de construcţie şi anumite adăugiri.
Biserica mănăstirească
Biserica a fost zidită din cărămidă, pe fundaţie din cărămidă, pe piloni de stejar. Este cea mai veche construcţie din complexul mănăstiresc, care şi-a păstrat caracteristicile principale de la edificare, din secolul al XVI-lea: caracterul răsăritean, bizantin al arhitecturii (rezolvarea bazei tipică pentru Şcoala Moraviană, cupolă în mijlocul acoperişului s.a.), chiar dacă pronaosul, cu loja corului, şi turnul au fost adăugate mai târziu, în spiritul barocului. Arhitectura interioară a rămas cea veche: o singură navă, cu tavan semiboltit, care se termină cu trei abside: una a altarului şi două ale stranelor, şi cupolă deasupra crucii, pe care o formează absidele stranelor cu nava bisericii.
Pronaosul acroşat ulterior cu galeria corului pe stâlpi se deosebeşte net de naos, fără să strice armonia generală. Bolţile se continuă în ziduri netede, arhitectura fiind elegantă prin simplitatea ei.
O notă aparte o dă pictura veche de secol XVIII, care acoperă toţi pereţii. Figuri de proroci, scene din Sfânta Scriptură, Minunile lui Isus, Patimile şi Învierea, Hristos Pantocrator pe bolta cupolei înconjurat de heruvimi, serafimi şi îngeri, Fecioara, evangheliştii – sunt realizate în dispunerea obişnuită a scolii de pictură atonite. Fundalul albastru închis al unor scene, îmbrăcămintea de culoare roşie, albastră, verde, feţe cu o expresie de durere, ochii mari ai Maicii Domnului, nimburile de aur deasupra capetelor Sfinţilor, înnegrite de îndelunga cădelniţare şi de fumul lumânărilor, subordonarea corpului faţă de suflet în spiritul ortodoxiei creştine – crează un sentiment de vesnicie.
Sub această pictură, istoricii de artă au identificat un strat de pictură murală mai vechi, datând de la finele secolului al XVI-lea. Afirmaţia este susţinută de o menţiune existentă în Inventarul mănăstirii pe anul 1859: „Zidurile interioare ale bisericii au fost pictate în anul 1592 cu pictură veche sârbească”.
Reparaţii, restaurări, moderinzări ale complexului mănăstiresc
Începutul secolului al XVIII-lea găseşte clădirile mănăstireşti ruinate încât a fost nevoie de împortante reparaţii.O mărturie în acest sens sunt aprobările de tăieri de pădure pe care le solicită şi le primeşte mănăstirea în 1728. Printre cei care au avut o contribuiţie bănească importantă la aceste lucrări s-au numărat şi colonelul Miliţiei Mureşene Jovan Popović Tekelija şi fratele său, maiorul Ostoja Tekelija, consideraţi de atunci ca fiind “primii ctitori.”
Din prima jumătate a secolului al XVIII-lea datează şi turnul înalt, el fiind adăugat la vechea biserică a mănăstirii Bezdin înainte de anul 1741 . Într-un desen păstrat la Hoffkamerarchiv de la Viena se vede că turnul avea un pridvor deschis la parter, trei etaje şi o “căciulă” decorativă la vârf. În timpul construcţiei turnului au fost necesare şi unele modificări de adaptare a vechii biserici.
Ridicarea turnului, a chiliilor şi chiar a bisericii noi s-a făcut din donaţii.
În anul 1750 mănăstirea Bezdin trece prin noi renovări. În protocolul donatorilor, sub data de 28 iunie 1753, pictorul arădean Ştefan Teneţchi, autorul iconostasului din 1753 , a notat cu propria mână : „Mă angajez eu subsemnatul faţă de mănăstirea Sfintei Vovidenii a Bezdinului ca prin arta mea, cu vopseaua şi sume proprii, întreaga tâmplă a altarului, atât formele sculptate să le auresc, cât şi partea de tâmplărie să o marmorez; doar pe timpul şederii mele la mănăstire pentru săvârsirea acestor lucrări să am competenţă la mâncare şi băutură, şi după aceea numele meu si celelalte nume pe care le voi da să fie de vesnică pomenire. Stefan Teneckij, iconopiseţ arădean”.
Ceva mai jos o altă mână a confirmat: Domnul Stefan Teneckij, moalăr din Arad, a zugrăvit tâmpla drept milostenie.
În anul 1755, Stefan Dragosavljević din Buda a suportat, pe cheltuiala sa, realizarea Sfintei trapeze şi a jertfelnicului din marmură şi înlocuirea podelei bisericii cu una din marmură.
Imaginea mănăstirii din 1762 apare într-o gravură a vienezului Johann Christoph Winkler. Locul central în gravură este ocupat de icoana Născătoarei de Dumnezeu cu Pruncul din Bezdin, înconjurată cu scene din viaţa sa.
În anul 1772 pictorului Francz Wagner aureşte din nou iconostasul contra sumei de 234 fl, iar pictorului Ştefan (probabil tot Teneţchi) pictează icoana de la proscomidie fiind plătit cu 151 fl.
Lucrările la complexul mănăstiresc au continuat şi anii următori. În 1775 a fost construit conacul dinspre răsărit cu capelă şi două săli de mese iar în anul 1781 are loc o nouă reparaţie a bisericii.
Reparaţia este consemnată pe o placă de marmură aşezată deasupra uşii vestice: „În timpul domniei lui Iosif al II-lea, împărat roman, rege ungar etc, în slujba Dumnezeului unic slăvit în Sfânta Treime, hramul acesta al Vovideniei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, de confesiune pravoslavnică grecească neunită, a fost renovat de mănăstirea aceasta Bezdin, cu blagoslovirea Excelenţei Sale Domnul Mojsej Putnik, episcop al Timisoarei, consilier secret al Înălţimii Sale Chesaro-Crăiesti si Apostolice, prin stăruinţa arhimandritului aceluiasi lăcas, domnul Pavle Avakumović, arhiepiscopia de Karlovac fiind în stare de văduvie, în anul 1781”.

În ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea au avut loc noi lucrări în interiorul bisericii.Pe o chitanţă din 1793 sculptorul Avksentije Marković din Novi Sad a semnat pentru 100 fl, primiţi drept “avans pentru lucrarea convenită”. Este vorba despre stranele noi, scaunul arhieresc şi tronul Născătoarei de Dumnezeu, pe care le termină în 1800.În 7 decembrie 1800 a fost încheiat un nou contract cu Avksentije Marković pentru realizarea tâmplei şi a scaunelor din naos, în acelasi stil cu stranele şi tronurile. Sculptorul trebuia să le execute “după planul întocmit pentru aceasta şi anexat… cu dispunere simetrică, din
material bun”. Sculpturi în biserică a mai executat şi Lazar Janić.
Apoi în 20 decembrie 1800 mănăstirea a încheiat un contract cu pictorul academic Jakov Orfelin, pentru “aurirea şi pictarea stranelor şi tronurilor”. Contractul încheiat specifica „culorile şi 14 icoane rămân la latitudinea Domnului nostru şi a obştii”.
După terminarea acestor lucrări, în cursul anului 1802, conform inscripţiei de pe icoana „Ochiul neadormit”, aflată deasupra uşilor împărăteşti( „S-a pictat de Jakov Orfelin, pictor academic în luna noiembrie, ziua 19-a, anul 1802”), Jakov Orfelin a pictat noul iconostas.
Cu ocazia acestor renovări, Aron Mihajlović din Sânpetru Mare a dat plătit să se facă usciori din marmură la ambele uşi ale bisericii.
De asemenea, Arsenije Teodorović a executat în anul 1804 icoanele pentru ripide şi crucea, sculptate de Avksentije Marković.
În anul 1822 a fost întocmit planul, contractul şi devizul pentru zidirea chiliilor. În 1823, pictorul Sava Petrović a fost angajat să vopsească lemnăria: uşile (17 noi şi 31 vechi), obloanele (17 noi şi 31 vechi), scândurile de la geamuri (21) şi soclurile din fier (19), precum şi să picteze trei mari icoane murale. În 1829 a pictat Răstignirea şi Portretul episcopului Josif Putnik iar în 1832 Epitaful.Tot el a realizat în 1835 portretul episcopului Maksim Manuilović, a refăcut 26 de icoane praznicare iar în 1849 a realizat o copie după Portretul patriarhului Josif Rajačić.
În sfârşit, Ljubomir Aleksandrović a pictat portretul patriarhului Josif Rajačić (1865) şi icoanele Sfântul Sava si Sfântul Nicolae (1870).
Lucrări la Bezdin a efectuat şi sculptorul arădean Lazar Janić.Astfel în 1862 el a executat scaune noi în biserică şi a reparat stranele, crucea de pe Sfânta trapeză şi două sfeşnice iar în 1880 a reparat din nou stranele şi chiar iconostasul, unde trebuia “ca ornamentele vechi să le pună la locul lor, iar cele care lipsesc să le confecţioneze”.
În anul 1887 mănăstirea l-a plătit pe pictorul din Arad Frank Gostincsar ca să picteze capela .
În anul 1888 şindrila de pe acoperişul bisericii a fost înlocuită cu tablă, iar turnul şi cupola au fost acoperite cu tablă de cupru.
În anul 1891 au fost pavate cu dale de marmură coridoarele conacului dinspre sud.
Cu aceasta, lucrările de restaurare la edificiu s-au terminat, mănăstirea ajungând la înfăţişarea de azi.
La iniţiativa stareţului mănăstirii, arhimandritul Stefan (Nikolić), Bezdinul i-a comandat în anul 1921 câteva tablouri talentatului pictor academic Stevan Aleksić: Cina cea de taină, Intrarea în biserică (Vovidenia) a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Sfântul Simeon, Sfântul Sava, menite să împodobească sufrageria mănăstirii .

 

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.