Obiectivele anului 2018

Interviu cu primarul Cheșa Ilie

IMG-20180304-WA0000– Având în vedere că s-a conturat structura bugetului local, cum vedeți perspectivele anului în curs din punct de vedere administrativ pentru comuna Secusigiu?

-Avem pregătit un buget local echilibrat, structurat pentru acoperirea necesităților tuturor sectoarelor de activități importante pentru bunul mers al comunei, un buget  prin care continuăm administrarea comunei în vederea implementării unor noi proiecte utile pentru comunitatea locală, precum și finalizarea unor investiții deja începute.

În acest sens, s-au prevăzut sumele necesare desfășurării activităților școlilor, a activităților culturale (organizarea unor evenimente importante în comună), administrative, fiind stabilite și finanțările pentru anumite investiții în infrastructură, construirea și amenajarea de noi obiective, pentru cofinanțările necesare unor noi proiecte etc. 

Construcția bugetului comunei a fost structurată într-un mod realist, prin cântărirea cu chibzuinţă a banilor avuţi la dispoziţie, fără a face excese la capitolul cheltuieli, având prevăzute sumele pentru fiecare investiție preconizată. Așa cum am reușit să administrăm  până acum comuna, prin derularea unor investiții graduale în toate localitățile ce țin de aria noastră administrativă, așa continuăm și anul acesta, gestionând banul public cu responsabilitate, ținând seama de raportul venituri- cheltuieli și de demararea unor noi proiecte cu finanțare externă bugetului local.

De asemenea, s-a realizat şi o prioritizare a investiţiilor, luând în calcul asigurarea resurselor financiare pentru acoperirea necesităţilor bunului mers al comunei. 

Pot spune deci, că structura bugetului de anul acesta ne permite asigurarea necesarului financiar pentru desfășurarea activităților de interes pentru comună, în același timp având la dispoziție și sume pentru derularea unor proiecte investiționale utile în comună.

-Ce proiecte aveți în plan pentru acest an în comună?

-Vă dați seama că nu pot expune în câteva rânduri toate capitolele pe care le cuprinde bugetul pentru anul 2018. Pot însă face o scurtă prezentare a principalelor proiecte preconizate pentru acest an:

– continuăm programul de amenajare de noi tronsoane de trotuare pavate în toate localitățile comunei, anul acesta la Satu Mare fiind deja finalizate noi trotuare pavate în acest scop, pe fonduri europene prin GAL dorim implementarea unui nou proiect pentru amenajarea de trotuare pavate, în concordanță cu trotuarele deja construite

– finalizarea construcției noii grădinițe de la Secusigiu, investiție finanțată prin Ministerul Educației și care în momentul de față se află în plină execuție

– vom interveni pentru întreți-nerea drumurilor din comună prin derularea unor multiple lucrări de pietruire străzi

-tot la capitolul drumuri, am început procedurile de proiectare pentru a putea asfalta anumite străzi din comună

– la capitolul investiții pentru anul în curs avem  în vedere și continuarea lucrărilor la PUG-ul comunei și a lucrărilor cadastrale necesare

-finalizarea celor două parcuri, respectiv zone destinate piețelor din Secusigiu și Sânpetru German, unde vor fi și locuri de joacă pentru copii( fără fântâni arteziene cum a lăsat un anumit consilier local să se-nțeleagă)

– demarăm modernizarea și reabilitarea clădirii Primăriei, în cadrul acestui proiect fiind prevăzute și lucrările de reamenajare a platoului central din Secusigiu, locație unde desfășurăm și principalele evenimente publice( Zilele Comunei)

– vom amenaja încă 4 stații de autobus în comună. pentru a veni în ajutorul navetiștilor

– începem procedurile de proiectare pentru cons-trucția unei capele mortuare la Secussigiu și a alteia la Sânpetru German

– pe linia asigurării cură-țeniei în comună avem prevăzute sume în vederea achiziționării și montării de coșuri de gunoi

– continuăm lucrările la rețeaua de apă în comună, inclusiv prin finalizarea stației gospodăriei de apă din Secusigiu

– în urma proiectului pe care l-am câștigat prin programul PNDL urmează să modernizăm complet școlile din Sânpetru German și Secusigiu, precum și modernizarea-renovarea grădinițelor din Satu Mare și Sânpetru German.

Cele prezentate mai sus sunt câteva dintre proiectele prevăzute pentru acest an, proiecte pe care le susținem din fonduri proprii, prin programe ale Ministerului Dezvoltării, cu sprijin de la Consiliul Județean și din fonduri europene.

 Avem în plan însă și alte proiecte investiționale, dar despre aceste proiecte doresc să vorbesc la momentul oportun, mai precis, atunci când avem sigură sursa de finanțare. Niciodată nu mi-a plăcut să discut despre lucruri ipotetice, ci doar la concret, pe date reale.

Fac precizarea că, pe lângă inves-tițiile în lucrări și proiecte amintite, structura bugetului cuprinde și capitolele destinate întreținerii parcului auto al comunei, susținerea activității școlilor și grădinițelor, asigurarea finanțării transportului elevilor, asigurarea curățeniei în comună, asigurarea sumelor de bani pentru organizarea manifestărilor culturale, costul cu iluminatul public etc.

Ca o concluzie, avem pentru anul acesta un buget structurat corespunzător, pe capitole și obiective bine definite, de care în mare parte sunt mulțumit și care ne permite punerea în practică a strategiei locale pentru continuarea modernizării comunei.

-Despre modul de administrare al comunei în acest an ce ne puteți spune?

– Am alături de mine, la Primărie, pe lângă viceprimarul Delamarian Flavius și aparatul administrativ, un Consiliu Local care în mare majoritate a înțeles că binele comunei înseamnă a munci pentru interesul comunității locale, deci, pot spune că avem la Secusigiu o unitate a structurii administrative, ceea ce este de bun augur și cum de altfel este și normal să fie. Doar în unitate și bună înțelegere poate exista progres, iar cei ce au dorit dezbinare și au urmărit doar interese personale sau politice nu au avut niciodată ce căuta la Secusigiu.

Cât privește actul administrativ, acesta va fi, ca și până acum, îndreptat spre cerințele cetățenilor, existând o transparență totală în tot ceea ce întreprindem din punct de vedere administrativ, astfel încât să se cunoască de către  cetățeni toate proiectele noastre, cu toate cheltuielile aferente, principiul de bază fiind acela că orice proiect implementat în comună trebuie să fie util și necesar pentru comunitatea noastră locală, pentru progresul comunei Secusigiu.

De asemenea, ușa de la Primărie este deschisă oricui dorește și chiar rog cetățenii, atunci când au nelămuriri să vină la Primărie, să mă întrebe despre ceea ce doresc să afle. Nu există nimic de ascuns, cu toții ne dorim cât mai multe realizări pentru comună și sunt convins că în unitate și bună înțelegere vom continua să progresăm an de an.

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.