Obiectivele anului 2019 – Interviu cu primarul Cheșa Ilie

– Cum vedeți perspectivele anului 2019 pentru comuna Secusigiu?

-Vom pregăti un buget local echilibrat, structurat pentru acoperirea necesităților tuturor sectoarelor de activități importante pentru bunul mers al comunei, prin care continuăm administrarea comunei în vederea implementării unor noi proiecte utile pentru comunitatea locală, precum și finalizarea unor investiții deja începute.

În acest sens, avem în vedere sumele necesare desfășurării activităților școlilor, a activităților culturale (organizarea unor evenimente importante în comună), administrative, urmând a fi stabilite și finanțările pentru anumite investiții în infrastructură, construirea și amenajarea de noi obiective, pentru cofinanțările necesare unor noi proiecte etc. 

Construcția bugetului comunei se va realiza într-un mod realist, prin cântărirea cu chibzuinţă a banilor avuţi la dispoziţie, fără a face excese la capitolul cheltuieli, având prevăzute sumele pentru fiecare investiție preconizată.

 Așa cum am reușit să administrăm  până acum comuna, prin derularea unor investiții graduale în toate localitățile ce țin de aria noastră administrativă, așa continuăm și anul acesta, gestionând banul public cu responsabilitate, ținând seama de raportul venituri- cheltuieli și de demararea unor noi proiecte cu finanțare externă bugetului local.

De asemenea, avem prevăzută şi o prioritizare a investiţiilor, luând în calcul asigurarea resurselor financiare pentru acoperirea necesităţilor bunului mers al comunei. 

Pot spune că vom gândi bugetul de anul acesta luând în calcul asigurarea necesarului financiar pentru desfășurarea activităților de interes pentru comună, în același timp având la dispoziție și sume pentru derularea unor proiecte investiționale utile în comună.

-Ce proiecte aveți în plan pentru acest an în comună?

-Vă dați seama că nu pot expune în câteva rânduri toate capitolele pe care le va cuprinde bugetul pentru anul 2019. 

Pot însă face o scurtă prezentare a principalelor proiecte pe care le avem în vedere pentru acest an:

– vom asfalta noi străzi în comună, respectiv în Satu Mare, Sânpetru German și Munar

-tot la capitolul lucrări de infrastructură vom construi noi podețe pe străzile asfaltate din Secusigiu, urmând a realiza și reparațiile la rupturile provocate în asfalt ca urmare a intervenției cu autogrederul pentru deszăpezirea din iarnă

– continuăm programul de amenajare de noi tronsoane de trotuare pavate în toate localitățile comunei, finanțarea fiind obținută în acest scop pe fonduri europene prin GAL, printr-un proiect pe care l-am câștigat anul acesta

– finalizarea ultimelor finisaje la noua grădiniță de la Secusigiu, investiție pe care am realizat-o printr-un proiect pe care l-am câștigat la Ministerul Educației. La sfârșitul manului trecut am reușit și racordarea  clădirii la energia electrică și am demarat procedurile pentru obținerea avizelor ISU și DSP pentru ca din toamnă copiii să se poată muta în această nouă locație de învățământ

– vom interveni pentru întreținerea drumurilor din comună

– la capitolul investiții pentru anul în curs avem  în vedere și continuarea lucrărilor la PUG-ul comunei și a lucrărilor cadastrale. Aici chiar vreau să fac o paranteză: s-au executat lucrările de cadastru gratuit pentru cetățenii din comună, cu finanțare de la Minister, firma ce a făcut lucrările are însă probleme în a primi banii promiși de la Minister și de aceea suntem în situația că trebuie să așteptăm pentru rezolvarea acestei probleme ce nu ține de noi

– vom amenaja noi stații de autobus în comună, pentru a veni în ajutorul navetiștilor

– începem procedurile de proiectare pentru construcția unei capele mortuare la Secusigiu și a alteia la Sânpetru German, aceasta în prima fază, deoarece în faza a doua vom pregăti proiectele pentru capele la Satu Mare și Munar

– pe linia asigurării curățeniei în comună avem prevăzute sume în vederea achiziționării și montării de coșuri de gunoi

– continuăm lucrările la rețeaua de apă în comună, care sunt aproape finalizate, urmând a realiza conectarea stației la rețeaua electrică, lucru ce durează din păcate, fiind necesare o serie de avize birocratice, spre exemplu, doar pentru racordarea noii grădinițe din Secusigiu a trebuit să așteptăm 8 luni de zile pentru avize

– de asemenea, vom susține acti-vitățile sportive ( avem în comună 3 echipe de fotbal), activitatea școlilor, precum și cele culturale prin organizarea unor evenimente specifice, cu ar fi sărbătorile din Secusigiu și Sînpetru German. Tot la acest capitol s-a început formarea unui nou ansamblu al comunei-„Sorocul” și spre bucuria mea avem deja mulți copii la repetiții, ceea ce este un lucru bun, fiindcă înseamnă că vom avea continuitate în promovarea tradițiilor noastre locale.

Cu privire la proiectele de modernizare a instituțiilor școlare pentru care am semnat contractele de finanțare, și care trebuie să înceapă în 2019, acestea sunt:

-renovarea-modernizarea și dotarea școlii cu clasele I-VIII din Sânpetru German

-renovarea-modernizarea și dotarea școlii cu clasele I-VIII din Secusigiu

-renovarea-modernizarea și dotarea grădiniței PN din Sânpetru German

-renovarea-modernizarea și dotarea grădiniței PN din Satu Mare

Cele prezentate mai sus sunt câteva dintre proiectele prevăzute pentru acest an, proiecte pe care le susținem din fonduri proprii, prin programe ale Ministerului Dezvoltării, cu sprijin de la Consiliul Județean și din fonduri europene.

 Avem în plan însă și alte proiecte investiționale, dar despre aceste proiecte doresc să vorbesc la momentul oportun, mai precis, atunci când avem sigură sursa de finanțare, după aprobarea bugetului local. Niciodată nu mi-a plăcut să discut despre lucruri ipotetice, ci doar la concret, pe date reale.

Fac precizarea că, pe lângă inves-tițiile în lucrări și proiecte amintite, structura bugetului va cuprinde și capitolele destinate întreținerii parcului auto al comunei, asigurarea finanțării transportului elevilor, asigurarea cu-rățeniei în comună, asigurarea sumelor de bani pentru organizarea manifestărilor culturale, costul cu i-luminatul public etc.

Ca o concluzie, pentru acest an 2019 avem un plan administrativ structurat corespunzător, pe capitole și obiective bine definite, prin care să reușim administrarea în bune condiții a comunei Secusigiu.

Sper doar să nu mai apară cine știe ce trăsnaie guvernamentală și să schimbe lucrurile. Nu de alta, dar la ce se întâmplă azi la noi în țară nu mă mai miră nimic.

-Despre modul de administrare al comunei în acest an ce ne puteți spune?

– Am alături de mine, la Primărie, pe lângă viceprimarul Delamarian Flavius și aparatul administrativ, un Consiliu Local care în mare majoritate a înțeles că binele comunei înseamnă a munci pentru interesul comunității locale, deci, pot spune că avem la Secusigiu o unitate a structurii administrative, ceea ce este de bun augur și cum de altfel este și normal să fie. Doar în unitate și bună înțelegere poate exista progres, iar cei ce au dorit dezbinare și au urmărit doar interese personale sau politice nu au avut niciodată ce căuta la Secusigiu.

Cât privește actul administrativ, acesta va fi, ca și până acum, îndreptat spre cerințele cetățenilor, existând o transparență totală în tot ceea ce întreprindem din punct de vedere administrativ, astfel încât să se cunoască de către  cetățeni toate proiectele noastre, cu toate cheltuielile aferente, principiul de bază fiind acela că orice proiect implementat în comună trebuie să fie util și necesar pentru comunitatea noastră locală, pentru progresul comunei Secusigiu.

De asemenea, ușa de la Primărie este deschisă oricui dorește și chiar rog cetățenii, atunci când au nelămuriri să vină la Primărie, să mă întrebe despre ceea ce doresc să afle. Nu există nimic de ascuns, cu toții ne dorim cât mai multe realizări pentru comună și sunt convins că în unitate și bună înțelegere vom continua să progresăm an de an.

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.