Reguli de piață

ART. 7
(1) Exercitarea activităţilor de comerţ cu ridicata sau comerţ cu amănuntul a produselor agricole obţinute în ferma/gospodăria proprie de către producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător se realizează în baza carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol.
(2) Se interzice vânzarea produselor cumpărate de la terţe persoane în baza carnetului de comercializare.
ART. 8
(3) Carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol se eliberează la cerere solicitantului de către primarul pe a cărui rază de competenţă se află terenul/ferma/gospodăria în care se obţin produsele estimate a fi destinate comercializării, în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării, după verificarea existenţei atestatului de producător şi după verificarea faptică în teren a existenţei produsului/produselor supuse comercializării.
(5) Carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol se utilizează exclusiv pentru produse vegetale, produse zootehnice, precum şi pentru produse apicole.
ART. 10
(1) Regimul de utilizare a filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol este următorul:
a) primul exemplar se înmânează cumpărătorului;
b) al doilea exemplar se păstrează de vânzător;
c) al treilea exemplar se păstrează la carnet.
(2) Carnetele utilizate, conţinând al treilea exemplar al filelor, se restituie la primăriile care au emis carnetul, în termen de 15 zile lucrătoare de la data utilizării ultimei file a acestora.
(3) Prevederile alin. (1) se aplică pentru orice fel de vânzare de produse agricole, în orice cantitate şi structură sortimentală, indiferent de calitatea cumpărătorului, respectiv persoana fizică sau persoana juridică, cu excepţia exercitării actului de comerţ cu amănuntul în pieţe agroalimentare, târguri şi pieţe ambulante, pentru care se aplică prevederile art. 15.
ART. 11
(1) Pe durata transportului produselor achiziţionate de la producători agricoli pe baza carnetului de comercializare, cumpărătorul trebuie să deţină fila din carnet care justifică provenienţa mărfii, cu excepţia achiziţiei acestor produse din pieţe agroalimentare, târguri şi pieţe ambulante.
———-
Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 87 din 3 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 5 mai 2016.
(2) În cazul transportului de produse agricole efectuat de către producătorii agricoli persoane fizice de la locul de deţinere la locul de comercializare, aceştia completează o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, corespunzător cantităţilor transportate de producătorul agricol şi structurii sortimentelor transportate.
(3) Fila prevăzută la alin. (2) constituie documentul justificativ pe timpul transportului, al desfacerii mărfii, precum şi al eventualelor retururi ale produselor necomercializate.
(4) Prevederile alin. (2) nu se aplică transportului produselor agricole proprii de la locul de producţie/recoltare/procesare la domiciliul/locul de depozitare. În acest caz, producătorii agricoli trebuie să deţină documentul de identitate şi atestatul de producător.
ART. 14
(1) Comercializarea produselor din sectorul agricol obţinute din gospodăria/ferma proprie de către producătorii agricoli persoane fizice se face pe baza documentului de identitate, a atestatului de producător şi a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol.
(2) Producătorii agricoli, cetăţeni ai altor state membre ale Uniunii Europene, care comercializează produsele agricole proprii în spaţiile publice din România, sunt exceptaţi de la prevederile alin. (1). Aceştia îşi desfăşoară activitatea în baza documentaţiei legale din statul membru de origine.
(3) Producătorii agricoli au obligaţia afişării la locul de vânzare a etichetei de produs, care conţine informaţii cu privire la denumirea produsului, localitatea de origine, data obţinerii produsului şi preţul de vânzare.
ART. 15
Pentru vânzările zilnice cu amănuntul efectuate în pieţe agroalimentare, târguri şi pieţe ambulante, producătorii agricoli au obligaţia să înscrie la sfârşitul fiecărei zile/perioade, în fila din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol prevăzută la art. 11 alin. (2), produsele agricole şi cantităţile totale vândute în ziua/perioada respectivă.
Contravenţii şi sancţiuni
ART. 16
Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:
a) utilizarea carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol cu nerespectarea prevederilor art. 10, cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, pentru persoane fizice;
b) transportul produselor achiziţionate de la producători agricoli, cu nerespectarea prevederilor art. 11 alin. (1), cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, pentru persoane fizice, şi cu amendă de la 6.000 lei la 10.000 lei şi confiscarea cantităţilor de produse din sectorul agricol transportate, pentru persoane juridice;
c) transportul de produse agricole efectuat de către producătorii agricoli persoane fizice de la locul de deţinere la locul de comercializare, cu nerespectarea prevederilor art. 11 alin. (2), cu amendă de la 3.000 lei la 4.000 lei;
d) organizarea de spaţii de vânzare în cadrul structurilor de vânzare cu amănuntul din zonele publice, cu nerespectarea de către administratorii pieţelor a prevederilor art. 13 alin. (1) şi (2), cu amendă de la 12.000 lei la 37.500 lei;
e) neafişarea etichetei de produs, prevăzute la art. 14 alin. (3), cu amendă de la 100 lei la 300 lei;
f) desfăşurarea activităţilor de valorificare a produselor agricole proprii şi de exercitare a comerţului cu aceste produse de către persoanele fizice care nu deţin un atestat de producător valabil, respectiv un carnet de comercializare a produselor din sectorul agricol valabil, şi care nu sunt produse în ferma proprie, cu amendă de la 15.000 lei la 22.500 lei;
g) eliberarea de către primar a atestatului de producător şi/sau a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol, cu încălcarea dispoziţiilor prezentei legi, cu amendă de la 15.000 lei la 22.500 lei;
h) vânzarea unor produse agricole, altele decât cele din producţie proprie, în baza carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol eliberat potrivit prevederilor prezentei legi, cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei.
ART. 17
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 16 se realizează de persoanele împuternicite de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi de agenţii şi ofiţerii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, de către poliţia locală şi de către persoanele împuternicite de primar.
ART. 18
Contravenţiilor prevăzute la art. 16 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, iar sumele provenite din aceste amenzi se fac venit integral la bugetele locale.
Primăria Secusigiu

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.