Suntem în Postul Nașterii Mântuitorului

Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Domnului începe la 15 noiembrie şi ţine până la 24 decembrie. El a fost instituit în secolele IV-V, deci mai târziu decât Postul Paştelui. Este un post al pocăinţei, fără a exista în perioada lui slujbe speciale, cum există în perioada Postului Paştelui, Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Noi am obişnuit însă, a săvârşi  în parohia noastră, în fiecare vineri seara Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos spre folosul nostru duhovnicesc şi sufletesc.
Postul Căciunului a fost rânduit de Biserică pentru pregătirea credincioşilor în vederea întâmpinării marelui Praznic al Naşterii Domnului. El ne aminteşte de postul patriarhilor şi a drepţilor din Vechiul Testament şi de postul de 40 de zile al lui Moise, pe Muntele Sinai, înaintea primirii Decalogului, a celor 10 porunci scrise de Dumnezeu pe table de piatră.
La început, nu toţi creştinii posteau în acelaşi mod şi acelaşi număr de zile. Unii posteau şapte zile, alţii şapte săptămâni, unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor.
Sinodul local din Constantinopol din 1166, sub patriarhul Luca Chrysoverghi, a uniformizat durata Postului Naşterii Domnului în bisericile ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de patruzeci de zile, începând cu data de 15 noiembrie.
Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abţinere de la lucrurile rele care îndepărtează pe oameni de Dumnezeu. Din punct de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este mai uşor faţă de cel al Paştelui.
El este de asprime mijlocie prin faptul că are foarte multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Se dă dezlegare în toate zilele de sâmbătă şi duminică cuprinse între 21 noiembrie şi 16 decembrie, precum şi la sărbătorile cuprinse în această perioadă.

Specific Postului Crăciunului sunt şi colindele noastre tradiţionale care prin versul lor ne reamintesc evenimentele legate de Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Cum să postim ne-a învăţat Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia după Matei 6,16-18:,,Când postiţi, nu fiţi  trişti  ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă,şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui Tău care este în ascuns, şi Tatăl Tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie”.
Postul Crăciunului îmbină pocăinţa cu milostenia şi fapta cea bună, la care ne îndeamnă Evanghelia ce ne relatează pilda  Samarineanului milostiv.
Este o perioadă de pregătire duhovnicească, pentru a primi în noi, în peştera trupului nostru şi în ieslea sufletului nostru, pe Iisus Hristos, Care vine în lume, se face om, pentru ca pe om să-l îndumnezeiască.
Catavasia spune: ,,Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos din Ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!” Hristos coboară din cer,vrea să ne lumineze viaţa şi să ne ridice la viaţa duhovnicească, cerească.
Prin sărbătoarea foarte populară din timpul acestui post  Sfântul Ierarh Nicolae, care a trăit în secolul al IV-lea vedem grija faţă de apărarea ortodoxiei, îmbinată cu grija faţă de săraci, orfani, oameni necăjiţi, însinguraţi şi înfriguraţi. Înţelegem că în această perioadă trebuie să facem  milostenie ca şi Sfântul Ierarh Nicolae, dăruind altora, ca semn al iubirii frăţeşti, daruri spirituale şi daruri materiale după putinţă. Când primeşti un dar material ţi se umple inima, iar când dăruieşti cu bucurie şi smerenie, ţi se umple inima de prezenţa lui Dumnezeu cel milostiv.
Să ne rugăm lui Dumnezeu a deveni fiecare din  noi  un Bethleem sfinţit, un loc în care să poată veni Iisus Hristos Mântuitorul.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să înţelegem această perioadă de post nu ca pe o perioadă de oprelişti sau restricţii, ci ca timp de sporire în evlavie şi dărnicie.
Măritul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos  să aducă în sufletele tuturor împlinirea mesajului îngeresc:,,Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire.

Datini și obiceiuri
Vreme de şase săptămâni, creştin-ortodocşii nu mănâncă din frupt. Postul Naşterii Domnului e întâmpinat cu bucurie şi smerenie. Creştinii se pregătesc sufleteşte pentru a întâmpina, cum se cuvine, Crăciunul. Postul trebuie ţinut cu înfrânare, căinţă, mărturisire a păcatelor şi multă rugăciune, încât să-şi atingă scopul, de act purificator al sufletului.
Înainte de intrarea în Postul Crăciunului, ţăranul român sărbătorea trei zile: ajunul, lăsatul secului şi spolocania. Primele două zile le ţinea pentru lupi (Filipii) ca să nu vină la vite iar omului să nu îi iasă în drum. Aşa că, oricât ar fi fost de sărac, ţăranul pregătea bucate alese, cu carne şi brânză şi iar a doua zi, de spolocanie, mergea la crâşmă, “să-şi spele gura”.
Există obiceiul ca de lăsatul secului rudele să se întâlnesacă la masa de seară, apoi, după cină, se spală cu atenţie toate vasele care se aşază cu gura în jos încât toate pagubele să fie alungate din respectiva casă. Rămăşiţele  se adună într-o faţă de masă iar a doua zi, cu faţa la răsărit, sunt date păsărilor cerului, spre a fi îndestulate şi îmbiate să nu strice holdele anului următor.
La Lăsatul de sec, există obiceiul de a se striga tinerilor rămaşi necăsătoriţi. Se fac două focuri din coceni de porumb pe dealurile de la capul satului, iar flăcăii strigă texte ironice după care coboară la casele lor cu şomoioage de foc pe care le sting când ajung în gospodărie.
Postul Crăciunului stă sub semnul şezătorilor, al pregătirilor pentru iarnă, stă sub semnul purificării sufletului pentru primirea Naşterii Mântuitorului. În mod uimitor au ajuns până la noi reminiscenţe ale unor rituri străvechi de purificare, precum şi practici oraculare ori apotropaice, care aveau loc în această perioadă de timp atât de importantă din punct de vedere al concentrării de sacralitate.
La 14 noiembrie, creştin ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Filip. În tradiţia populară, în special în Sudul şi Estul României, cu trei zile înainte de lăsatul secului se sărbătoresc Filipii, despre care în lumea satului se spune că apără casa de rele, de foc, de lupi şi de şerpi. “Prin unele părţi se crede că Filipii sunt nişte sfinţi mai mari peste fiarele sălbatice sau peste lupi. Uneori, în timpul Filipilor se ţine atârnată de lemnul coşului o secure, pentru ca întreaga familie să fie păzită de pagube. (…) De Filipi se lipeşte gura sobei, ca să se lege şi gura lupului. (…)”, aflăm din însemnările lui Tudor Pamfile din volumul “Sărbătorile la români”.
“Trei se serbează toamna, în ultimile zile ale dulcelui dinaintea Postului Crăciunului Aceştia sunt mai buni. (…) Filipii au fost nişte apostoli care, pe vremea prigonirilor în contra creştinilor, au fost daţi într-o groapă cu lupi, de unde au scăpat. Aceşti Filipi au fost şase fraţi zdrenţăroşi, cari rătăceau prin lume  şi aveau puterea să schimonosească, să pocească pe cei care nu ţineau zilele lor. Unul din Filipi, fiind şchiop, a rămas în urmă, şi de aceea se ţine  mai târziu, în ziua de 21 noiembrie. Toţi Filipii te mai pot ierta, dar Filipul şchiop – niciodată. Filipii o ţin şi femeile şi bărbaţii, iar mocanii o ţin atâtea zile câţi cai au. De obicei se ţine trei zile, 12, 13 şi 14 noiembrie. Ca să mai scape de ele, le mai dau şi copiilor la căsătorie câte o zi de ţinut. Fiecare noră e datoare să ţină atâtea zile câte a ţinut soacra sa”.

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.