Un gând la final de an!

Acum, pe final de an vă doresc tuturor Sărbători Fericite alături de cei dragi și zile de sărbătoare pline de bucurie și fericire!
Acest an care se apropie de final a fost un an cu bune și rele, cu realizări dar și dezamăgiri, un an  pe parcursul căruia noi, cei din  administrația locală, am depus toate eforturile pentru găsirea soluțiilor optime de implementare a unor proiecte necesare pentru dezvoltarea comunei. În acest sens, am drămuit responsabil fiecare resursă financiară a bugetului local, încercând o prioritizare cât mai eficientă a cheltuielilor destinate investițiilor, luând în considerare acoperirea unei palete cât mai largi de activități benefice comunității noastre locale. De asemenea, am încercat accesarea unor fonduri suplimentare pentru investiții, făcând referire aici la sume obținute prin fonduri europene sau de la Consiliul Județean Arad.
S-au depus toate eforturile pentru buna administrare a comunei în contextul economic al acestui an, motiv pentru care sperăm că dumneavaoastră, cetățenii, sunteți mulțumiți de ceea ce am putut realiza în anul 2017.
Un an în care în calitate de primar am avut o colaborare deosebit de bună cu domnul viceprimar Delamarian Flavius, cu aparatul administrativ al primăriei și Consiliul Local, cărora le mulțumesc  pentru susținere, împreună formând la Secusigiu o echipă unită!
Sperăm că anul 2018 va fi unul mai bun pentru toată lumea, cu mai multe realizări, un an mai prosper!
SĂRBĂTORI FERICITE!
LA MULȚI ANI!
Primar, Cheșa Ilie

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.