Gheorghe Grad: „Principalele noastre obiective sunt deblocarea investițiilor și obținerea de finanțări pentru noile proiecte“

  • Domnule primar Gheorghe Grad, ne aflăm la început de an și la câteva luni de când ați preluat mandatul. Cum v-ați acomodat cu noua funcție și care sunt obiectivele pentru acest prim an al mandatului dumneavoastră?
  • Pot să spun că a fost o perioadă destul de grea, în care a trebuit să ne acomodăm din mers, nu am avut parte de cele șase luni de grație, cum știm că se mai acordau noilor primari. Nu a fost cazul la noi. Fiind și pandemie, am intrat direct în pâine cum se spune. Pe deasupra, am găsit și situația pe care o știm cu toții, cu proiecte blocate, finanțări la un pas de a fi pierdute, cu lucrări suspendate și nu a fost tocmai ușor. Dar cred că una peste alta, alături de viceprimarul Marius Horia Stoica, alături de colectivul din primărie, cu sprijinul majorității din Consiliul Local, am reușit să trecem cu bine peste aceste luni și încet, încet punem lucrurile în mișcare.

În ceea ce privește a doua parte a întrebării, principalele noastre obiective sunt deblocarea investițiilor și obținerea de finanțări pentru noi proiecte, chestiuni pe care le-am avut în vedere din septembrie încoace, fiind practic prioritățile noastre absolute.

  • În această perioadă, știm că lucrați la bugetul pentru 2021, ce vă propuneți concret pentru acest an?
  • Aș dori să încep cu o chestiune pe care am ridicat-o și în campania electorală. 2021 va fi primul an când la Secusigiu se va ține cont de părerea cetățenilor, atunci când se va stabili bugetul local. Unul dintre lucrurile promise în campania electorală este transparență totală în administrație, cetățenii să cunoască fiecare pas al primăriei în derularea unor investiții, cât costă fiecare lucrare, ce firmă execută, cum s-a desfășurat licitația. De asemenea, am promis implementarea conceptului de buget participativ, care este extrem de popular în alte țări. Bugetul participativ permite cetăţenilor să se implice în luarea deciziilor privind dezvoltarea localităţii lor, în cazul de față comuna Secusigiu. Primăria alocă o parte din bugetul anual, după care locuitorii vor veni cu propuneri cu privire la ceea ce ar trebui îmbunătăţit în anul viitor în localitate. Lansez o invitație publică, către toți cetățenii care au în gând un proiect pentru localitate, să vină cu propuneri în scris sau verbal, ușa noastră este deschisă pentru toată lumea. Să vină să ne spună părerea, ce investiții ar trebui realizate pentru comunitate.

Revenind la întrebare, în primul rând, cum am spus și mai devreme, dorim să deblocăm toate investițiile, lucru pe care l-am reușit parțial, în sensul că s-au reluat aceste investiții, dar ele trebuie și duse la bun sfârșit. De exemplu, în acest an dorim să asfaltăm peste 5 kilometri de străzi în toate satele din comună, pentru că am promis că asfaltarea va fi pentru noi o prioritate și știm cu toții cât de important e să nu mai avem acea piatră pe străzi, care vara provoacă un praf insuportabil, iar multă lume s-a îmbolnăvit de la acel praf. Apoi, dorim să finalizăm proiectul de apă, care de asemenea a fost blocat ani de zile, am reușit până la finalul anului să ducem lucrările la bun sfârșit. Acum facem recepția, am identificat o serie de lucruri care trebuie remediate de firma care a executat lucrarea, pentru că nu vrem să preluăm rețeaua până când ea nu va fi în starea prevăzută în documentațiile tehnice. În ceea ce privește școlile, un alt proiect blocat, pentru care avem finanțarea încă din vremea guvernării PSD, am avut nenumărate întâlniri cu cei responsabili, consultanți, reprezentanții firmelor și ni s-a solicitat o prelungire a termenelor cu încă trei luni la grădinițe și șase luni la școli. Se știe de ce am ajuns în această situație, pentru că în perioada 2016-2020 nu s-a lucrat cum ar trebui, așa că s-a încălcat termenul de 31 decembrie, la care trebuiau finalizate lucrările. Am ridicat problema în Consiliul Local, care a decis să accepte această prelungire. Sper ca firmele să-și facă datoria, văd că au adus echipe mai numeroase și la Sânpetru, la școală și grădiniță, și la școala din Secusigiu sau la grădinița din Satu Mare. Îmi doresc să rezolvăm cât mai urgent această problemă, pentru că suntem printre ultimele comune din județ care mai lucrează la obiective finanțate de acum trei-patru ani.

  • Din bugetul local, ce investiții aveți în vedere în acest an?
  • Pe lângă cei 5 kilometri de asfalt despre care am vorbit, în 2021 dorim să demarăm cu bani de la bugetul local construcția a două capele. Am promis în campanie că vom face o capelă în fiecare sat și ne ținem de cuvânt: în prima etapă vom ridica astfel de capele la Sânpetru German și Secusigiu, iar în etapa a doua vor intra Munar și Satu Mare. La Sânpetru German am stabilit deja locația, în timp ce la Secusigiu avem discuții cu cetățenii, dar și cu reprezentanții cultelor, să decidă ei unde cred că e cea mai bună locație pentru noua capelă, nu vrem să impunem noi o variantă sau alta.

Tot din bugetul local, vom reabilita clădirea fostului CAP din Satu Mare, unde vrem să închiriem un spațiu pentru farmacie umană, dar și un cabinet pentru medicul de familie, lucru solicitat de cetățenii din sat. Apoi, la Munar vom reabilita interior căminul cultural, vom construi inclusiv toalete, pentru că nu e posibil ca în anul 2021, căminul respectiv să aibă toaletele în curte. Vrem să realizăm și două parcuri, cu locuri de joacă, în Munar și Satu Mare, să existe în fiecare sat un spațiu destinat celor mici, dar unde să se poată relaxa și părinții sau bunicii.

Un alt obiectiv important va fi montarea de camere video în comună. Noi avem un astfel de sistem, care din păcate a fost lăsat în paragină, așa cum s-a întâmplat cu multe alte proiecte în anii trecuți. Vrem să înlocuim camerele, unde este necesar și să montăm altele noi, în toate intrările și ieșirile din comună. Aceste camere vor fi de mare ajutor, începând de la prevenție, pentru că oamenii se vor gândi de două ori înainte să comită infracțiuni, și continuând cu identificarea autorilor unor furturi, accidente etc.

O altă investiție de la buget va fi achiziția de coșuri de gunoi, pe care să le montăm în toată comuna. Dacă dorim o comună curată, trebuie să oferim întâi cetățenilor posibilitatea de a o păstra curată. Sunt convins că cetățenii vor da dovadă de spirit civic și vor folosi aceste coșuri de gunoi și nu le vor distruge.

Totuși, pentru a realiza aceste obiective, avem nevoie de bani, or bugetul local trăiește, ca să spun așa, din taxe și impozite locale. De aceea, fac un apel la cetățeni să vină să-și achite datoriile sau obligațiile fiscale, pentru că acești bani se vor întoarce tot în comunitate, sub formă de asfalt, școli moderne, apă, iluminat etc. Pe de altă parte, sper să nu fim ignorați de Consiliul județean Arad, doar pentru faptul că administrația locală are o altă culoare politică decât cea județeană. Nu ar fi normal ca oamenii să aibă de suferit din motive politice, pentru că și comuna Secusigiu contribuie la bugetul județului, și cetățenii din Secusigiu și satele aparținătoare merită să fie sprijiniți de CJA, cu sume pentru dezvoltare.

  • Vorbeați la început despre obținerea de finanțări pentru noi proiecte. La ce vă referiți?
  • În primul rând, cetățenii din comuna noastră trebuie să cunoască faptul că la ora actuală, în afara proiectelor finanțate de guvernarea PSD, pe Programul Național de Dezvoltare Locală, și mă refer aici la rețeaua de apă și reabilitarea celor două școli și două grădinițe, Primăria Secusigiu nu are aprobată, semnată, nicio altă finanțare pe fonduri europene sau guvernamentale. Cu alte cuvinte, o luăm de la zero, în condițiile în care alte comune, și mă refer în special la Felnac, dar și la Semlac, au aprobate proiecte noi. Dacă tot am pomenit de Felnac, să spunem că pentru această comună există finanțare și pentru noi asfaltări și pentru canalizare. Asta ca să știm cum stăm, la început de drum. Peste patru ani, așa cum am mai spus, mi-aș dori ca cei de la Felnac să se uite cu invidie la noi și să aplaude modul în care se mișcă lucrurile la Secusigiu. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, noi trebuie să muncim și vă asigur că asta fac atât echipa de la conducerea primăriei, cât și angajații. Avem depuse nu mai puțin de patru proiecte pentru finanțare guvernamentală și sper să nu fim tratați în funcție de culoarea politică a primarului, viceprimarului, ci în funcție de necesitățile comunei, pentru că politica nu are ce căuta în administrație. Cele patru proiecte vizează asfaltarea străzilor paralele cu drumul județean, realizarea branșamentelor de apă, pentru că e extrem de important să asigurăm aceste investiții, pe care mulți dintre cetățeni nu și le permit și să avem un număr mare de gospodării care să beneficieze de apă potabilă, realizarea unui nou cămin cultural la Sânpetru German, un obiectiv pentru care m-am bătut ani de zile și nu mă las până nu va fi dus la îndeplinire, și construcția unui teren de sport multifuncțional tot în Sânpetru German. Deocamdată, așa cum spuneam, nu avem finanțări pentru aceste proiecte, dar facem toate eforturile să-i convingem pe cei din guvern că Secusigiu și satele aparținătoare merită aceste investiții. În paralel, ne pregătim pentru accesarea de fonduri europene, pentru că în 2021 se deschide un nou exercițiu financiar al Uniunii Europene și este foarte important să fim pregătiți atunci când se vor realiza ghidurile și vor începe finanțările.
  • Cum vă pregătiți pentru aceste proiecte?
  • Dacă în perioada 2014-2020 Uniunea Europeana a promovat prin Strategia „Europa 2020” un model de creștere inteligentă, durabilă și incluzivă, în prezent Comisia Europeană a reînnoit inițiativa „Calea către excelență”, pentru a continua să ofere sprijin adaptat și expertiză regiunilor rămase în urmă. În ceea ce privește inovarea „Calea către excelență” este o altă modalitate prin care Comisia Europeană ajută regiunile Europei să se pregătească pentru viitor, cu strategii de inovare solide, sprijinite de fondurile U.E. în următorul buget european 2021-2027. În acest sens, elaborarea unei strategii de dezvoltare locală integrată la nivel regional, național și european îmbunătățește semnificativ șansele de dezvoltare economică și social durabilă, incluzivă și performantă. În contextul lipsei unei viziuni strategice pe termen mediu (2021-2027) și lung, ar duce la creșterea vulnerabilității comunității și la apariția unor riscuri sociale și economice prin imposibilitatea de a accesa fonduri comunitare. Cu alte cuvinte, primul pas pe care trebuie să-l facem este să realizăm această strategie de dezvoltare, pe care la ora actuală nu o avem, pentru că așa cum am mai spus, în septembrie 2020, după alegeri, am plecat de la ZERO. Strategia de Dezvoltare Locală a comunității noastre își va propune să antreneze toți actorii locali importanți, cu scopul de a lua decizii favorabile dezvoltării locale, pentru a fi valorificate toate energiile și resursele locale, pentru a se atrage finanțări guvernamentale și europene. De aceea, așa cum am spus și cu alte ocazii, atunci când vom dori implementarea anumitor proiecte, vom avea tot timpul discuții cu cetățenii, cu reprezentanții cultelor, cu părinții și profesorii, când e vorba de școli, cu fermierii când se discută problema terenurilor și așa mai departe, pentru că numai împreună putem să performăm.
  • Haideți să vorbim puțin și despre evenimentele culturale, despre sport, două domenii afectate destul de grav anul trecut.
  • Din păcate, după cum se știe, pandemia ne-a pus în situația de a suspenda toate evenimentele culturale și sportive. Echipele de fotbal au avut de suferit, pentru că nu s-a mai putut relua campionatul, iar ediția 2020/2021 nu a început în toamnă și nici nu cred că va începe mai devreme de finele lunii martie, având în vedere costurile mari pe care le-ar ridica testările săptămânale pentru COVID-19. Însă, noi suntem pregătiți financiar să susținem în continuare sportul, fotbalul în special, imediat ce se vor redeschide competițiile. La capitolul cultură, sper ca această pandemie să ne lase în pace în această vară, pentru că aș dori să organizăm niște evenimente speciale, mai ales pentru copii, tineri, dar și pentru ceilalți cetățeni ai comunei. Nu vor fi petrecerile cu politicieni veniți de la Arad să-și facă imagine pe la „Fiii satului“ sau mai știu eu ce evenimente cu care am fost obișnuiți în anii trecuți, ci va fi ceva mai deosebit, mai legat de tradițiile noastre, de obiceiurile din zona Secusigiu, în care să implicăm copiii, dar și tineretul. Sper să ne întoarcem curând la viața normală și să putem să facem lucruri frumoase pentru Secusigiu și la capitolul cultură sau sport.

 

1 Comentariu

  1. Sa ajute Dumnezeu la tot ce vreti sa faceti sper doar sa uitati de strada de la gara si sper sa o avem vara aceasta ca mam saturat de mers pe soasea pe langa masini ca se te uiti sanga dreapta ca sa nu te calce vreo mașină va rog din suflet sa nu uitati ce ati promis si sa faceti este vorba de doar 1 kg la intrare in sat si iesire din sat si restul de proiecte pe care leat enumerat sunt foarte de folos Doamne ajuta va multumesc

Lasă un răspuns la Josan Ioana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*